Ion Țiriac va primi joi automobilul Porsche 918 Spyder, comandat anul trecut și fabricat special pentru omul de afaceri, modelul fiind cea mai scumpă mașină din portofoliul constructorului german.
Vehiculul hibrid a fost produs într-o serie limitată de 918 exemplare și are numărul 378. Acesta va fi expus în cadrul Țiriac Collection.
La evenimentul organizat joi la Țiriac Collection Otopeni va participa și Michael Drolshagen, vice-președinte After Sales Porsche AG și fost director al liniei de producție pentru modelul 918 Spyder.
Porsche 918 Spyder este o mașină sport hibrid care dispune de un motor V8 de 4.6 litri și 608 cai putere, dar și de două motoare electrice de 279 de cai putere. Prețul de pornire al automobilului este de 847.000 de dolari (aproximativ 750.000 de euro).
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER